News

Apel umanitar pentru a o aduce acasă pe Denisa, o stewardesă de 30 de ani! A fost găsită moartă, într-un apartament

O tragedie a lovit o familie din Bistrița după ce Denisa Alexandra, o tânără care lucra ca însoțitoare de bord, și-a pierdut viața în mod neașteptat în Japonia. Decesul, care a survenit în circumstanțe încă neprecizate, a declanșat un val de durere și consternare în rândul cunoscuților. Familia tinerei a făcut apel la solidaritatea comunității, în încercarea de a acoperi costurile uriașe necesare pentru repatrierea trupului neînsuflețit.

„Cu durere în suflet vă anunțăm trecerea prematură a dragului nostru copil, Denisa Alexandra, care s-a stins departe de casă, în Japonia. În aceste momente grele, familia sa dorește să își ia rămas-bun și să o aducă acasă, pentru a-i oferi un ultim omagiu și o înmormântare în țara sa de origine. Din păcate, costurile necesare pentru repatrierea corpului sunt extrem de ridicate și depășesc resursele familiei. Transportul internațional, împreună cu procedurile legale și funerare, implică o sumă semnificativă pe care ne este imposibil să o acoperim fără ajutorul dumneavoastră. Facem, așadar, un apel către toți cei care au avut bucuria de a o cunoaște și către cei care doresc să ne sprijine în această perioadă dificilă. Orice contribuție, oricât de mică, ne va aduce mai aproape de a o aduce acasă, lângă cei dragi. Pentru cei care doresc să contribuie, donațiile pot fi făcute în contul bancar deschis special pentru această cauză: Unicaja: ES81 2103 0864 1100 1001 3027 Beneficiar cont, părinții: Masura Ana sau Masura Ioan Emil Sau bizum la numărul: 678097802 Vă mulțumim din suflet pentru sprijinul și compasiunea voastră. Gândurile și rugăciunile voastre ne oferă putere în aceste momente grele“, a transmis mama tinerei pe contul ei de Facebook.

Apelul emoționant al familiei reflectă o situație devastatoare, nu doar din punct de vedere emoțional, ci și financiar, întrucât costurile de repatriere sunt adesea copleșitoare, mai ales în cazul unor distanțe atât de mari. Comunitatea din Bistrița, prietenii și colegii Denisei sunt îndemnați să contribuie, pentru ca trupul acesteia să fie adus acasă, în România, și să primească ultimul omagiu din partea celor dragi.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button