Societate

Apel după scandalul de la SJU. Șeful CJ Gorj: Să înceteze cu aceste dispute!

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, face apel la conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu și medicii din unitatea medicală să înceteze disputele.

Cosmin Popescu a reacționat după ce, în weekend, chirurgul Claudiu Soare a cerut demisii din conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu, acuzând o serie de probleme în funcționarea spitalului. Președintele Consiliului Județean Gorj face apel la conducerea unității medicale și la medici să înceteze disputele. “Cred că se va ajunge la o înțelegere între conducere și medici, astfel încât toate aceste dispute, care, de multe ori, aduc prejudicii imaginii spitalului, se vor rezolva. Eu, ca și administrator al acestor clădiri, fac toate eforturile, împreună cu echipa mea din Consiliul Județean, pentru a aduce fonduri, pentru a moderniza secțiile, pentru a aduce aparatură de înaltă claritate astfel încât să fie pusă la dispoziția medicilor și, bineînțeles, pentru pacienți. Nu intru în această dispută. Este o discuție între conducerea spitalului și unii medici, dar eu îi rog să înceteze cu aceste dispute, pentru că trebuie să acționăm pentru toți pentru pacienți”, spune șeful județului. Consiliul Județean Gorj are în derulare mai multe investiții de modernizare a spitalului, atât din fonduri europene, cât și cu bani din bugetul propriu. Cosmin Popescu anunță că urmează să fie finalizată procedura de licitație și pentru modernizarea spitalului de la Dobrița. Investiția se ridică la peste 27 de milioane de lei și presupune inclusiv realizarea unui parc fotovoltaic. Șeful județului afirmă că, la începutul anului viitor, vor fi alocați bani de la bugetul propriu și pentru modernizarea Secțiilor Chirurgie 1 și 2, ORL și Oftalmologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button