NewsȘtiri

Anunțul lui Romanescu despre construirea a 100 de blocuri în Târgu Jiu

100 de noi blocuri de locuințe vor fi construite până în anul 2026 în municipiul Târgu Jiu.

Anunțul a fost făcut aseară de edilul Marcel Romanescu, care a precizat că procedura de licitație a fost deja lansată, urmând ca 600 de locuințe individuale pentru tineri să fie realizate la Târgu Jiu.

„Sunt deschise licitațiile pentru construirea celor 100 de blocuri, adică 600 de locuințe individuale pentru tineri la Târgu Jiu! Este o oportunitate pentru societățile care execută astfel de lucrări, pentru că vor avea mult de lucru, iar sumele nu sunt de neglijat: 128 de milioane de lei (aproape 26 milioane de euro) pentru un lot de 70 de clădiri P+2 cu câte 6 locuințe în strada Marin Preda, alte 36 de milioane de lei (peste 7 milioane de euro) pentru 20 de clădiri în strada Narciselor, iar pe proceduri simplificate încă 18 milioane de lei (aproape 4 milioane de euro) pentru un lot de 10 clădiri, tot în strada Marin Preda. Sunt bani pe care i-am adus la Târgu Jiu prin PNRR, în urma proiectelor create de echipa de la Primăria Municipiului Târgu Jiu și care îi vor ajuta pe tinerii din municipiu să obțină o locuință modernă, independentă energetic, în ceea ce va deveni curând una dintre cele mai frumoase zone ale orașului, având în vedere că aici construim un parc pe o suprafață de 12 hectare”, a declarat primarul municipiului Târgu Jiu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button