NewsȘtiri

Anunțul Casei de Pensii Gorj legat de plata ajutorului de deces!

Casa de Pensii Gorj a transmis astăzi o informare și mai multe precizări legate de plata ajutorului de deces:

„Ajutorul de deces se acordă în cazul decesului:
✅️asiguratului;
✅️pensionarului;
✅️persoanei care, în ultimele 6 luni anterioare decesului, a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, indiferent de stagiul de cotizare realizat în această perioadă;
✅️persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap până la 3 ani, respectiv până la 7 ani, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu;
✅️unui membru de familie al asiguratului, pensionarului sau al persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului, care nu era asigurat sau pensionar la data decesului
▶️Beneficiari:
⭕️În cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului.

Ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz:
• soţul supravieţuitor;
• copilul;
• părintele;
• oricare persoană fizică/juridică.

În cazul decesului unui membru de familie, neasigurat, al asiguratului, al pensionarului sau al persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului

Ajutorul de deces se acordă asiguratului, pensionarului sau persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului, al cărui membru de familie a decedat.
Membru de familie, în sensul legii, poate fi:
•soţul/soţia;
• copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani sau copiii indiferent de vârstă dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv 26 de ani;
• în situaţia în care membrul de familie decedat era un copil inapt pentru muncă, în vârstă de peste 18 ani, ajutorul de deces se acordă cu condiţia prezentării unui act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă cauza care l-a făcut inapt pentru muncă şi data ivirii acesteia;
• în situaţia în care membrul de familie decedat era un copil în vârstă de până la 18 ani inclusiv, ajutorul de deces se acordă indiferent dacă era sau nu la studii;
• în cazul decesului copilului cu vârsta de peste 18 ani, fără a depăşi 26 ani, ajutorul de deces se acordă dacă se afla în continuarea studiilor.
• părinţii (socrii) şi bunicii oricăruia dintre soţi .

Cuantumul ajutorului de deces: este egal cu valoarea câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat.
Pentru anul 2024:
– Valoarea ajutorului de deces in cazul decesului asiguratului sau al pensionarului este de 7567 lei
– Valoarea ajutorului de deces in cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului este de 3784 lei

Ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare, astfel:
în situația decesului asiguratului/pensionarului sau persoanei aflată în timpul concediului pentru creşterea copilului de către casa teritorială de pensii în a cărei rază îşi are domiciliul persoana decedata;
în situația decesului unui membru de familie, neasigurat, al asiguratului/pensionarului sau persoanei aflată în timpul concediului pentru creşterea copilului – de către casa teritorială de pensii în a cărei rază îşi are domiciliul asiguratul/pensionarul sau persoana aflată în timpul concediului pentru creşterea copilului care solicită ajutor de deces pentru membrul de familie.

Ajutorul de deces poate fi solicitat în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data emiterii certificatului de deces. Actele necesare solicitării ajutorului de deces

✅️În situația în care ajutorul de deces este solicitat de persoana fizică, în cazul decesului:
• asiguratului;
• pensionarului;
• unui membru de familie, neasigurat, al pensionarului, al asiguratului sau al persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului,
actele necesare, după caz, sunt:
✔️cerere pentru acordarea ajutorului de deces ( anexa nr. 11 la norme);
✔️certificat de deces, în original și copie;
✔️act de identitate al solicitantului, în original şi copie;
✔️actele de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte calitatea de soţ/soţie, respectiv gradul de rudenie cu decedatul, în original şi copie, după caz;
✔️dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces, în original;
✔️adeverință care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii, în original, după caz;
✔️ act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani, în original, după caz;
✔️dovada calităţii de asigurat în sistemul public de pensii, după caz;
✔️declarație olografă pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces că membrul de familie, la data decesului, nu era asigurat sau pensionar, după caz;
✔️procură specială, după caz;
✔️extras de cont, după caz.
✅️În cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului, ajutorul de deces poate fi solicitat de către o persoana juridică, în baza următoarelor documente:
✔️cerere pentru acordarea ajutorului de deces (anexa nr. 12-a la norme);
✔️certificat de deces în original și copie;
✔️împuternicirea persoanei care reprezintă persoana juridică, după caz;
✔️act de identitate al reprezentantului legal/împuternicitului al persoanei juridice;
✔️dovada că persoana juridică a suportat cheltuielile ocazionate de deces, în original, după caz;
✔️contract de prestări servicii cu persoana juridică, după caz;
✔️procură specială prin care persoana juridică este mandată să depună documentele și să încaseze ajutorul de deces, după caz;
✔️dovada că persoana care a mandatat persoana juridică a suportat cheltuielile de deces, după caz;
✔️dovada calităţii de asigurat, după caz;
✔️extras de cont.
✅️ În cazul decesului unui membru de familie, neasigurat, al pensionarului, al asiguratului sau al persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului, ajutorul de deces poate fi solicitat de către o persoana juridică, în baza următoarelor documente:
✔️ cerere pentru acordarea ajutorului de deces (anexa nr. 12-b la norme);
✔️procură specială prin care persoana juridică este mandată să depună documentele și să încaseze ajutorul de deces;
✔️certificat de deces în original și copie;
✔️ împuternicirea persoanei care reprezintă persoana juridică, după caz;
✔️act de identitate reprezentant legal/împuternicit al persoanei juridice;
✔️actele de stare civilă ale asiguratului/pensionarului al cărui membru de familie a decedat din care să rezulte calitatea de soţ/soţie, respectiv gradul de rudenie cu decedatul, în original şi copie, după caz;
✔️dovada calităţii de asigurat în sistemul public de pensii, după caz;
✔️dovada că asiguratul/pensionarul, al cărui membru de familie a decedat, a suportat cheltuielile ocazionate de deces, în original;
✔️declaraţie olografă pe propria răspundere că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar;
✔️adeverință care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii (original), după caz;
✔️act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani, în original, după caz;
✔️contract de prestări servicii cu persoana juridică, după caz;
✔️extras de cont”.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button