Anunțul autorităților locale din Dănești privind procesul de votare!
„Stimați cetățeni ai comunei Dănești, vă transmitem câteva informații utile despre ziua de astăzi 09 Iunie 2024:
1. Avem în comună 4 secții de vot:
– Școala Văcarea;
– Școala Dănești;
– Școala Șasa;
– Școala Brătuia.
2. Secțiile sunt deschise de la ora 7.00 la 22.00!
3. Până la ora 14.00, puteți solicita pentru rude urna mobilă, dacă aveți adeverință sau un act medical care să ateste că este netransportabil(ă)/nedeplasabil(ă).
4. Dacă nu aveți domiciliul în Comuna Dănești, puteți vota doar pentru alegerile europarlamentare!
Vă sugerăm să ne fiți alături, să votați, la secția unde este arondat satul dumneavoastră de domiciliu și să vă exprimați opțiunea! Alegerile sunt odată la 4 ani și dreptul la VOT a fost obținut cu greu de către înaintașii noștri! Prezența la vot înseamnă că vă pasă și vă rugăm să faceți acest efort, în număr cât mai mare!”, au anunțat reprezentanții Primăriei Dănești.