News

Anunțatele salarii mari sunt, de fapt, mici în fața inflației

Salariile românilor cresc, potrivit datelor oficiale, însă pentru mulți creșterea este doar pe hârtie! Spre exemplu, într-un singur an, salariul mediu net a crescut cu peste 15 procente, însă majorarea a fost anulată de scumpirile uriașe.

Conform Institutului Național de Statistică, venitul mediu net a crescut în martie cu aproape 300 de lei. Între timp, oficialii europeni susțin că salariile în toate statele membre ar trebui să crească, totul după ce a fost adoptată directiva privind implementarea salariului minim european.

Ne uităm pe datele transmise de Institutul Național de Statistică și vedem că în luna martie a acestui an salariul mediu net a ajuns la 4554 de lei și acrescut cu 284 de lei față de luna precedentă.

Dacă facem comparația cu aceași perioadă a anului trecut, vedem o creștere de 15%, însă această creștere a fost anulată de inflație, pentru că avem prețuri extrem de mari la toatele produsele, dar și la energie și gaze.

Datele unui studiu recent arată fptul că valoarea unui coș minim de consum pentru o singură persoană este de 3275 de lei. Ast aîn condițiile în care, dacă ne raportăm la salariul minim vedem că brutul este de 3000 de lei, iar netul de 1889 de lei.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button