Politică

Anunță racolări de primari. Iordache: La fiecare primar care trece la PSD, vom lua cel puțin trei

Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, anunță că la fiecare primar care va trece la PSD înaintea alegerilor locale Partidul Național Liberal va racola cel puțin trei din tabăra social-democrată.

Se încing spirite în rândul organizațiilor PNL și PSD din județ înaintea alegerilor din 2024. PSD a reușit să transfere circa 300 de liberali din fosta organizație a PNL Târgu-Jiu. Social-democrații au anunțat că vor veni și primari liberali. Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, acuză că social-democrații se laudă cu” furăciuni” și că” hârjoneala politică” ar fi trebuit lăsată pe anul viitor. “Sa te lauzi cu o furăciune, este o mândrie că furi? Pentru PSD este o mândrie că furi. Ei doar asta spun: “Am luat, am făcut, le-am luat oameni, le-am furat oameni”. Am avut o discuție, personal, cu Mihai Weber și i-am spus că nu mi se pare drept față de oameni, nu față de mine, pentru că față de mine și față de partidul pe care-l conduc eu la Gorj, așa trebuie procedat, adică este o competiție între noi și trebuie făcut, dar față de oameni și față de județ, nu este momentul acum, pentru că avem problema CEO, problema care ține de niște oportunități pe care le are, astăzi, și noi trebuie să le valorificăm. L-am rugat să lăsăm preocupările legate de hârjoneala politică pentru când ne apropiem de alegeri. Credeți-mă că am încercat în toate feluri. Și rugându-i să avem întâlniri, să stabilim niște subiecte prioritare pe care să nu avem o dispută politică și printre aceste teme sunt CEO și Fondul de Tranziție Justă și să lăsăm la o parte asta, pentru că pot să fac mult mai mult decât ei din punctul acesta de vedere”, spune liderul liberal.

Începe bătălia pe primari.

Ion Iordache anunță că la fiecare primar care va trece la PSD înaintea alegerilor locale Partidul Național Liberal va racola cel puțin trei din tabăra social-democrată. „I-am spus și îi voi arăta asta, că, oricând, pentru orice primar pe care încearcă să-l ademenească și, știu cum, e un singur primar care s-a prezentat de la noi că se va duce la PSD și pentru fiecare primar care se va duce la PSD vom lua cel puțin 3. De asta spuneam că nu cred că este important pentru județ și pentru oameni să facem această competiție. Vrând, nevrând, mă obligă să arăt că PNL nu rămâne fără oameni. Și, atunci, va trebui să arăt și eu echipei mele că și către noi vin mai mulți decât pleacă. Cu părere de rău, voi fi obligat să fac acest lucru. Deși nu-mi doream să fac asta, corect și normal mi se părea ca înainte de alegeri, când se dădea startul campaniei, să-și exprime fiecare dintre primari dorința de a activa la partidul la care a fost sau se ducă în altă parte. Până atunci și ei și noi să ne facem treaba și politic și administrativ. Au început cu furatul, că asta este specific lor. Urât, din punctul meu de vedere. Noi nu avem o problemă, iar acei oameni, dacă există, pentru că n-au vrut să-i arate, oricum, nu erau de la noi. Nu există vreun membru PNL care activează și cu care noi colaborăm să fi plecat”, a conchis senatorul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button