Anunță noi acțiuni de protest în CE Oltenia. Vezi când vor începe
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, spune că, din toamnă, vor fi organizate acțiuni de protest pentru obținerea bonificațiilor pe Legea nr.197/2021.
Angajații CE Oltenia care au fost în greva foamei, săptămâna trecută, la București, au reușit să-i determine pe guvernanți să aplice Legea nr.197/2021. Ministerul Muncii a spus, însă, că se ia în calcul doar reducerea cu 13 ani a vârstei de pensionare, nu și celelalte beneficii specifice condițiilor speciale de muncă, lucru care ar însemna pensii mai mari pentru mineri și energeticieni. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, spune că, din toamnă, vor fi organizate acțiuni de protest pentru obținerea bonificațiilor pe Legea nr. 197/2021. “Amintiți-vă că, cu o săptămână sau două înainte, fusese președintele Baciu și spunea că nu poate fi pusă în aplicare Legea 197 pentru că mai trebuie nu știu ce amendamente și o să lăsase cam ceva de genul o să vedem la anul. Mă deranjează faptul că se încearcă să se scoată acum că ne-am dus pe nepusă masă la guvern. Noi avusesem protest joi, cu o săptămână înainte, în fața prefecturii și am anunțat că nu trebuie să-l mai aducă domnul Weber pe domnul Budăi la Târgu-Jiu, pentru că, luni dimineața, o să fim noi la minister. Acțiunile pe care le-am făcut noi, Sindicatul Energia Rovinai chiar au fost acțiuni. Noi nu am spus doar vorbe, nu am stat, că și mie mi-ar fi convenit să stau în pat și să fac comentarii pe rețelele de socializare și să dau lecții la toată lumea. Noi am făcut acțiuni vizibile în stradă și ne-a văzut o țară întreagă. Eu cred că am reușit să punem problema noastră în fața României, să cunoască toată țara problemele noastre și am fost hotărâți, n-am plecat de acolo și n-au avut încotro decât să deblocheze legea. Atunci când am fost chemați la domnul Ciolacu, deja deciziile erau pe masa domnului Ciolacu. Avem și promisiunile că vor face în așa fel încât să primim și bonusurile. Acum, rămâne să vedem dacă se ține de cuvânt. Dacă nu, noi, oricum,vom începe acțiunile iar după vacanța parlamentară. Din toamnă încolo, vom începe să ne cerem drepturile și oricum mergem și în instanță. Salariații care primesc decizii de pensionare vor contesta modul de calcul, nu decizia, ci modul calcului pensiei. Vom pune presiune publică pe guvernanți și pe puterea politică în așa fel încât să ne dea și bonusurile prevăzute de condițiile de muncă în care noi muncim”, afirmă Manu Tomescu.