Societate

Angajații CE Oltenia au suspendat protestele

Liderii Sindicatului Energia Rovinari au organizat, joi, ultimul protest din acest an pentru deblocarea Legii nr.197/2021 de reducere la 52 de a vârstei de pensionare în minerit și energie.

Minerii și energeticienii din cadrul CE Oltenia care protestează de aproximativ 2 ani pentru reducerea vârstei de pensionare vor suspenda acțiunile de protest pe perioada sărbătorilor de iarnă. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, susține că politicienii vor să inițieze un nou act normativ prin care să fie rezolvată problema reducerii vârstei de pensionare în minerit și energie. Liderul sindical spune că, în următoarea perioadă, sindicatul din care face parte va continua să aibă întâlniri cu politicienii aflați la putere pentru ca noua inițiativă legislativă să fie votată cât mai rapid în parlament. “Din moment ce zeci de judecători din țară au spus că legea e bună fără să schimbe o virgule și pe această lege deja colegi de-ai noștri din Hunedoara și din țară sunt deja pensionați pe 197, dar din cauză că acest blocaj continuă, noi nu avem altceva de făcut decât să ne cerem în continuare acest drept. Ei, că nu vor să aplice 197, îl invocă pe deputatul shaorma Solomon, pe care ei îl văd ca pe un Dumnezeu. Dacă Solomon spune că trebuie să stăm în genunchi, noi trebuie să stăm în genunchi. Nu ne interesează cum vor face, dar să asimileze la condiții speciale de muncă și perioada 2001-2021. Împărțirea întregului stagiu de cotizare să fie la 25 de ani, așa cum scrie în lege, pentru că nu vor să achite contribuții din urmă. Asta le cerem. Să fie clar pentru toată lumea. Nu vom ceda sub nicio formă. Vom duce în continuare această bătălie. Noi, chiar dacă suspendăm aceste proteste, vom continua să avem întâlniri cu puterea politică, să grăbim această inițiativă în așa fel încât s-o treacă prin Parlamentul României. O luăm de la capăt, prin comisii”, a conchis Manu Tomescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button