Anchetă de proporții! Un patron a oferit 500 de lei șpagă unor polițiști din Motru
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 21.03.2025 a inculpatului M.I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal.
Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reţinut că în data de 18.03.2025, în jurul orelor 19:20 – 19:30, lucrători de poliţie cu atribuţii de serviciu pe linie de poliţie rutieră au oprit pe DN 67 zona Dealul Bujorăscu un ansamblu format din autoutilitara ce tracta o remorcă, care transporta deşeuri din materiale feroase şi neferoase.
În urma verificărilor agentii de poliţie au constatat că marfa era transportată fără documente legale de provenienţă şi au demarat activităţile de constatare a infractiunii flagrante şi ridicarea mărfii, respectiv 16 tone fier vechi în vederea cercetării.
Conducătorul auto al ansamblului de transport auto oprit în trafic a apelat telefonic pe inculpatul M.I., administratorul societăţii comerciale deţinătoare a deşeurilor transportate, iar acesta, sosind la faţa locului, în jurul orei 20:23, a oferit celor doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Motru, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, suma de 500 lei, pentru ca aceştia să nu indisponibilizeze marfa transportată şi pentru a nu întocmi dosar penal.
Cercetările continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni, urmând a fi dispuse în continuare măsuri legale.