News

Alertă de tuse convulsivă într-un județ din România

Alertă de tuse convulsivă în județul Brașov. Au fost raportate 12 noi cazuri, majoritatea find copii sub 8 ani.

Dintre pacienţi, doar unul este adult, ceilalţi fiind copii cu vârste mai mici de opt ani. Direcţia de Sănătate Public (DSP) Braşov atrage din nou atenţia asupra importanţei vaccinării împotriva acestei boli. Specialiștii reamintesc că vaccinul face parte din schema gratuită.

”Vă informăm asupra apariţiei a 12 cazuri noi de tuse convulsivă (pertussis) în judeţul Braşov, la sugari şi copii cu vârste cuprinse între 1 lună şi 8 ani, precum şi la un adult în vârstă de 30 de ani. Majoritatea celor diagnosticaţi cu tuse convulsivă sunt nevaccinaţi şi a fost necesară internarea acestora în spital.

Tusea convulsivă este o boală infecţioasă bacteriană acută, foarte contagioasă, cauzată de Bordetella pertussis. Poate să provoace complicaţii severe, uneori fatale pentru sugari şi copii de vârste mici. Astfel de complicații apar, în special,în cazul celor care nu au fost vaccinaţi”, potrivit DSP Braşov.

În acest context, oficialii instituţiei amintesc că vaccinarea împotriva tusei convulsive este gratuită şi se face în cabinetele medicilor de familie, conform Calendarului Naţional de Vaccinare.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button