Acuzații. Lider din CE Oltenia: Mii de dosare de angajare în companie sunt blocate
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, acuză că circa 4000 de dosare de angajare în cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt blocate la registratura companiei.
Manu Tomescu susține că, desi, în acest an, s-au făcut aproximativ 1400 de noi angajări în cadrul CE Oltenia, în cariere și termocentrale este în continuare lipsă de personal. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari acuză că circa 4000 de dosare de angajare sunt blocate la registratura companiei. Pentru a demonstra că este o manipulare că CE Oltenia ar rămâne fără personal, dacă s-ar aplica Legea nr.197/2021, protestatarii din Piața Prefecturii au început să facă tabele cu tinerii care au depus cereri de angajare. “Așa cum am promis, vom protesta în Piața Prefecturii atât timp cât Guvernul României comite acest abuz și nu pune în aplicarea Legea nr.197, lege care recunoaște condițiile de muncă în care noi am lucrat, noi nu vom pleca din această Piață și nu va fi pace socială în acest județ și în întreaga regiune a Olteniei. Acum, facem aceste tabele cu tinerii din județ, cu toții oameni din județ și din întreaga regiune care au depus sau urmează să depună cereri pentru angajare în această companie. Facem asta, pentru că administrația companiei, dar și anumite trompete obediente acestui sistem spun că dacă se aplică această lege, nu mai are cine munci în companie, desi eu am informații că la sediul companiei sunt depuse deja 4000 de dosare de angajare. Oamenii ne spun că este lipsă de personal în cariere și termocentrale, deși s-au făcut angajări în acest an. Nu știe nimeni unde au ajuns noii angajați pentru că nu există secție, atelier sau utilaj din cariere care să nu aibă căsuțe lipsă. Cu toate acestea, 4000 de dosare de angajare sunt blocate la registratura companiei”, a conchis Manu Tomescu.