Acuză PSD că “minte” că va fi realizat drumul expres Craiova-Târgu-Jiu
Deputatul USR Radu Miruță acuză că liderii Partidului Social Democrat mint în continuare, atunci când promit că va fi realizat drumul expres Craiova-Târgu-Jiu.
Radu Miruță a reacționat după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, joi, că, în cel mult două luni, va fi lansat în licitaţie pentru execuţie drumul expres Craiova-Târgu Jiu. Deputatul USR recomandă ca gorjenii să treacă această declarație la “lista de minciuni a PSD”.” Vă spun foarte responsabil, treceți și această declarație la lista de minciuni a PSD. Până acum, spuneau că se va scoate la licitație, până la finalul anului, acum încep să spună despre ianuarie, o vor duce câte o lună-două în spațiul public, până după alegeri. Subiectul acestui drum se poate transforma doar dacă Guvernul dă o hotărâre, pentru a modifica planul investițional și doar dacă Comisia Europeană acceptă să redecidă asupra acestei investiții. Niciuna dintre cele două, până acum, nu s-a întâmplat. În cea mai fericită minciună a domnului Weber, se poate transforma într-o licitație cu clauză suspensivă. Asta înseamnă că noi scoatem la licitație drumul, licitație care va deveni valabilă, dacă vreodată vor fi bani în România. Deocamdată, situația arată că acest contract pentru studiu de fezabilitate și proiect tehnic este întârziat cu un an de zile”, a declarat parlamentarul.