Societate

Acuză guvernanții că și-au bătut joc de mineri și energeticieni

Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, îi acuză pe guvernanți că și-au bătut joc de minerii și energeticienii din CE Oltenia, reducându-le valoarea voucherului de vacanță.

Sindicaliștii din CE Oltenia caută soluții pentru ca angajații companiei să primească cei 3000 de lei, valoarea de anul trecut a voucherului de vacanță. Ordonanța trenuleț a redus la 600 de lei net tichetul de vacanță. Este suma rămasă după impozitarea celor 800 de lei, acordate de stat. Încă 800 de lei, din voucherul de 1600 de lei, vor fi suportate de angajat. Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, îi acuză pe guvernanți că și-au bătut joc de minerii și energeticienii din CE Oltenia, reducându-le valoarea voucherului de vacanță.

 “Nu discutăm, acum, de voucherul de vacanță, discutăm de banii cuveniți pe voucherul de vacanță. Dacă la voucherul de vacanță nu putem face nimic, noi avem obligația de a ne lua banii pe voucherul de vacanță, urmând ca, în momentul în care această ordonanță își va pierde aplicabilitatea, adică anul 2026, atunci să punem la negocierea contractului colectiv de muncă, care va avea loc anul viitor, să punem pe masă toate opţiunile. Putem discuta iarăși de alte sporuri pe care să le trecem pentru munca pe care colegii mei o depun în cadrul CEO, alte creșteri salariale, dar acum, când vorbim, trebuie găsite soluțiile și le vom găsi, le-am identificat să primim contravaloarea voucherului de vacanță în bani. Indiferent de ce se va întâmpla, contravaloarea voucherului de vacanță minerii și energeticienii trebuie s-o primească sub o formă sau alta. Nu încălzește pe nimeni dacă este o dată sau în salarizare, important este să primim banii. Toată comisia de negociere este conectată la acest lucru. Dacă guvernanții României au găsit această soluție de a-și bate joc, de a umili minerii si energeticienii din CEO în privința voucherului de vacanță, neînțelegând că minerii și energeticienii din CEO foloseau aceste vouchere pentru a-și trata sănătatea pierdută pentru a da energia necesară sistemului energetic național, noi avem obligația ca, la rândul nostru, minerii și energeticienii să nu piardă din venituri”, a precizat liderul SMEO.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button