Acoperiș prăbușit sub greutatea zăpezii, în județul vecin!
Acoperișul unei anexe s-a prăbușit sub greutatea zăpezii, o persoană fiind prinsă sub dărâmături. Incidentul s-a petrecut, în această seară, la Vulcan.
“La fața locului s-au deplasat de urgență forțele Detașamentului de pompieri Petroșani cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, un echipaj SMURD și containerul multirisc destinat suportului logistic al intervenției, dotat cu accesorii pentru susținere și ridicare în situații de urgență și forțe ale Gărzii de Intervenție Lupeni cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Echipajele operative ajunse la locul evenimentului au constatat faptul că o persoană a fost surprinsă sub dărâmături. Deși drumul a fost greu accesibil din cauza ninsorii abundente, printr-o intervenție promptă, salvatorii au extras victima în siguranță. Aceasta este conștientă și cooperantă, a fost evaluată la fața locului de către paramedicii SMURD și transportată la spitalul din Lupeni, pentru investigații de specialitate”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.