Accident violent lângă Gorj. O tânără și un copil au ajuns la spital
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, o tânără a suferit mai multe traumatisme, după ce s-a izbit violent de un TIR parcat. În urma impactului tânăra a rămas încarcerată în autoturism.
„Sosiţi la faţa locului, pompierii au constatat faptul că în accident au fost implicate un autoturism în care se aflau şase persoane (patru adulţi şi doi minori) şi un autocamion care staţiona. În urma impactului, o femeie în vârstă de 25 de ani a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenţia salvatorilor pentru extragerea acesteia în siguranţă. Tânăra a suferit multiple traumatisme şi a fost transportată la UPU Petroşani”, a precizat sursa citată.
De asemenea, unul dintre cei doi copii, un băieţel în vârstă de 9 ani, a fost asistat medical şi ulterior a fost transportat la aceeaşi unitate spitalicească, pentru investigaţii suplimentare.