Accident pe DN 65 cu două persoane rănite, după ce un şofer de 74 de ani nu a acordat prioritate
Accident în după-amiaza zilei de 3 octombrie, pe Centura de Nord a Craiovei. Două persoane au fost rănite, după ce un şofer, în vârstă de 74 de ani, nu a acordat prioritate.
Potrivit IPJ Dolj, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj care au stabilit că un bărbat, de 74 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gârlești, la intersecția cu DN 65 F, nu ar fi respectat semnificatia indicatorului „OPRIRE”, intrând în coliziune cu un autoturism ce circula pe DN 65 F, fiind condus de un bărbat de 43 de ani, din județul Mehedinți.
În urma evenimentului rutier, cei doi bărbați au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.
„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, transmite IPJ Dolj.