Societate

Ancheta de la SJU Târgu Jiu, după moartea băiatului cu peritonită, stagnează! Un medic s-a retras din comisie!

Cazul tragic al lui Andrei, adolescentul de doar 16 ani care a murit în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu, a generat o anchetă internă, dar procesul investigativ este în impas.

Ancheta stagnează deoarece unul dintre membrii comisiei de cercetare a decis să se retragă. În acest context, conducerea spitalului a trimis o solicitare către o altă unitate medicală, care urmează să desemneze un nou membru pentru comisie. Din cauza acestei întârzieri, comisia nu a reușit să înceapă audierile, iar concluziile raportului nu vor fi disponibile în această săptămână, contrar așteptărilor inițiale.

Moartea lui Andrei a stârnit un val de indignare la nivelul întregii țări, care așteaptă răspunsuri cu privire la modul în care adolescentul a fost tratat în spital.

Reamintim că băiatul de 16 ani a murit luni seară la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, pentru că nu a fost operat la timp. El trebuia să fie transferat la Craiova, dar SAJ Gorj nu avea o ambulanță cu medic disponibilă, așa că aștepta să vină o alta, de la 200 de km distanță.

Acesta avea peritonită și la scurt timp a intrat în stop cardio-respirator. Potrivit surselor, medicii se certau între ei dacă trebuie transferat pacientul la un alt spital, respectiv cel din Craiova, sau trebuie operat la Târgu Jiu. Divergențele dintre medicii de la Spitalul din Târgu Jiu erau legate de faptul că pacientul este minor, iar medicul de gardă era chirurg pentru adulți.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button