Accident pe A3. Un TIR al Penny a derapat
Un accident rutier grav a avut loc pe Autostrada A3, sensul de mers Cluj – Turda, astăzi, 24 decembrie.
Din primele informații, un autocamion care aparține unui supermarket a derapat și s-a lovit parapeții mediani care separă sensurile de mers, provocând mai multe daune materiale.
În aceste momente nu se cunoaște dacă șoferul aflat la volanul autocamionului au fost rănit sau nu. Cel mai probabil, evenimentul rutier a avut loc din cauza vremii aprige și a ninsorii.
,,La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Garda de Intervenție Gilău. Din fericire au rezultat numai pagube materiale”, a transmis ISU Cluj.
UPDATE: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că un ansamblu rutier a rămas imobilizat pe carosabil, după ce a lovit glisiera mediană, blocând deplasarea pe banda a doua, pe Autostrada A3 la kilometrul 26 pe sensul Gilău – Turda, județul Cluj. Incidentul nu s-a soldat cu victime.