News

Accident îngrozitor petrecut azi-noapte: una din victime a mai fost lovită de o mașină imediat după accident! FOTO

IPJ Teleorman a transmis un comunicat de presă în acest caz, din care aflăm detalii desprinse parcă dintr-un scenariu de film.

În autoturismul distrus azi-noapte se aflau doi bărbați din Videle de 50 ani, respectiv 55 ani, și o tânără de 24 de ani, singura care a supraviețuit.

Mașina circula dinspre Videle, orașul în care aveau domiciliul cei trei, spre Moșteni.

La un moment dat, șoferul a pierdut controlul volanului și a izbit violent un copac de pe marginea drumului, apoi autoturismul s-a răsturnat.

Impactul a fost atât de puternic, încât din mașină nu a mai rămas aproape nimic.

Cei doi bărbați au fost aruncați pe șosea, iar unul dintre ei a fost rănit încă o data de un autoturism care se îndrepta spre Videle.

Potrivit IPJ Teleorman, șoferul care a avut ghinionul să treacă prin zona chiar după impact a reușit să evite una dintre victimele aflate pe șosea, însă a doua nu a avut nici o șansă, a fost lovită în plin.

Cercetările continuă, polițiștii care au preluat acest caz vor să afle exact mecanismul producerii cumplitului eveniment.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button