Eveniment

Accident în Târgu Jiu!


La data de 22 aprilie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de o femeie de 32 de ani, despre faptul că a fost implicată într-un accident rutier cu victime, produs în municipiul Târgu Jiu.

Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului, stabilind că un bărbat de 55 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se deplasa cu o bicicletă pe strada Ioan Budai Deleanu, ar fi pătruns în intersecția cu strada Căpitan Buzatu, fără să acorde prioritate de trecere unui autoturism condus de o femeie de 32 de ani, din aceeași localitate, intrand în coliziune cu acesta.

După coliziune, conducătoarea auto a modificat locul accidentului, prin mutarea autoturismului din zona de impact.

Biciclistul a fost rănit ușor, fiind transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și modificarea locului accidentului.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button