Un moment de neatenție a fost suficient pentru ca o ieșire cu mașina să se transforme într-un coșmar. Doi tineri, de 15 și 17 ani, au ajuns la spital în urma unui accident violent produs în localitatea Berlești, județul Gorj.
“La data de 21 aprilie 2025, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați prin apel 112 de un tânăr, de 15 ani, din comuna Logrești, cu privire la faptul că în localitatea Berlești a avut loc un eveniment rutier cu victime.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 20 de ani, din comuna Bustuchin, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 A Berlești, pe raza satului Pârâu Viu, într-o curbă la dreapta semnalizată corespunzător, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-un pod din fier de pe marginea părții carosabile.
În urma impactului, a rezultat rănirea a doi pasageri din autoturism, în vârstă de 15 și 17 ani, aceștia fiind preluați de ambulanță și transportați la Spitalul Târgu-Cărbunești pentru a le fi acordate îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând să îi fie recoltate probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.