News

ACCIDENT groaznic la un festivalul. Un tobogan gonflabil s-a prăbușit cu 12 copii


“Piața Constituției, OktoberFest – un tobogan gonflabil mare a fost luat de vânt cu tot cu copiii care se jucau. 3 copii răniți. Ancorarea era făcută cu câteva cărămizi, o rafală de vânt mai puternică a răsturnat practic tot ansamblul”, a scris pe Facebook George Epurescu, prim-vicepreședinte al Federația Sindicale Hermes.

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a transmis că oamenii legii s-au sesizat din oficiu cu privire la acest incident grav.

“La data de 28 octombrie 2023, în jurul orei 14.10, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 17, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciul, în zona unui eveniment din Sectorul 5, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, un tobogan gonflabil amenajat, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, s-ar fi răsturnat.

Polițiștii au solicitat, de îndată, la fața locului să se deplaseze mai multe echipaje de prim-ajutor, existând posibilitatea să fie copii prinși în interiorul acestuia. În urma verificărilor efectuate au fost găsiți patru minori, cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani, răniți ușor, care au necesitat îngrijiri medicale. Cei patru minori, însoțiți de părinții acestora, au fost transportați la unități medicale, pentru a li se acorda îngrijiri medicale suplimentare. Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 17, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul și luării măsurilor legale”, informează Poliția Capitalei.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button