News
Accident grav produs în această dimineață! Două persoane au murit pe loc!
Potrivit autorităților, în accidentul care s-a produs în zona intersecției cu DJ 155, spre Păulești, au fost implicate două autoturisme. Pe lângă cei 15 pompieri din cadrul ISU Prahova mobilizați la fața locului, a fost solicitat și sprijinul unui elicopter SMURD.
Din nefericire, două persoane care au rămas încarcerate în urma impactului au fost declarate decedate. O a treia, un cetățean turc, a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu multiple leziuni.
Polițiștii au deschis o anchetă care va stabil toate cauzele și împrejurările care au dus la producerea accidentului. Traficul rutier în zona în care s-a produs accidentul este dirijat de polițiști.