Accident GRAV: o autospecială de poliție făcută praf de un TIR! FOTO
Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, în urmă cu puțin timp, pe DJ 208 C, în localitatea Vorona Mare din Botoșani. În eveniment au fost implicate un autoturism de poliție și un tir, în care erau, în total, trei persoane.
La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, dar și trei ambulanțe aparținând SAJ Botoșani.
Forțele de intervenție au constatat faptul că toate persoanele erau ieșite din autovehicule. Acestea sunt conștiente și au fost preluate de echipajele medicale.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Circulatia in zona este blocata.