Accident GRAV. A căzut cu mașina de pe pod din cauza condițiilor meteo. FOTO
În această dimineaţă, la orele 07:45, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, s-a produs un accident rutier în comuna Slobozia Conachi, Galați.
Este vorba despre un singur autoturism implicat, răsturnat.
În urma accidentului, au rezultat cinci victime, una dintre acestea rămânând încarcerată, iar restul, patru, s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de prim-ajutor.
La scurt timp după sosirea echipajelor de intervenţie şi prim-ajutor la faţa locului, una dintre cele patru persoane evacuate ce prezenta lipotimie a devenit inconştientă, scrie Monitorul de Galați. La fața locului a fost solicitat un elicopter SMURD, două ambulanţe SAJ cu asistent şi o ambulanţă SAJ tip C cu medic.
Victimele sunt transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi.