La data de 21.08.2024, în jurul orei 15:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați prin apelul 112 de un tânăr de 29 de ani, din comuna Bâlteni, cu privire la faptul că pe raza localității a avut loc un accident rutier cu victime.
“Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Urdari, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Cocoreni – Rovinari, pe D.N. 66, pe raza localității Bâlteni, la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers prin viraj la stânga, ar fi fost acroșat de un autotractor, condus de un tânăr de 28 de ani, din comuna Runcu, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma evenimentului rutier au suferit leziuni șoferul și o pasageră din primul autoturism, ambii fiind preluați de o ambulanță și transportați la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Totodată, cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.