News

A trecut prin flăcări, la propriu, ca să salveze un veteran de război!


Un jandarm teleormănean a salvat din incendiu un veteran de război. Totul s-a întâmplat în această dimineață.

“Astăzi de dimineață, Emil a ieșit din casă ca de obicei la ora 05.00 și a observat cum din acoperișul casei din apropiere ieșeau flăcări și fum.
Știind că în casă locuiește un bătrân, veteran de război în vârstă de 91 de ani, a fugit imediat spre locul incendiului.
Și-a aruncat haina de pe el, a rupt poarta de la intrare și a reușit să ajungă în curte. Casa era în flăcări.
Neștiind în ce cameră se află vecinul, Emil a început să verifice toate intrările.
În același timp a sunat la 112 pentru a cere sprijinul echipajelor de pompieri.
Una dintre vecine a intrat și ea în curte.

– Știți cumva unde doarme nea Gheorghe? A întrebat Emil.
– Da, mamă, e în camera de acolo.
– Intru după el. Anunțați vecinii să iasă, să nu ajungă focul și la ei.

Emil a intrat în casa incendiată mergând spre camera unde dormea proprietarul.
Când a ajuns la el, ușa și tavanul holului erau în flăcări. Emil a fost nevoit să treacă prin foc pentru a ajunge la veteran.
L-a găsit în camera lui dormind. Nu știa ce se întâmplă.

Emil l-a luat rapid în brațe, întrucât bătrânul are grave probleme de sănătate și nu se poate deplasa.
Pentru a ieși afară, a trebuit să treacă din nou prin foc, ținându-l în brațe pe nea Gheorghe.

Când a ajuns în curte, vecinii erau adunați, unii începuseră să arunce cu gălețile cu apă pe flăcări.

– Emil, trăiește? a întrebat un vecin.
– Da, da! Trăiește!, a spus el ducându-l pe veteran către un loc sigur.

În spatele lui auzea un singur cuvânt, transmis din om în om ca un ecou: Trăiește!

Da, astăzi un veteran de război trăiește datorită lui Emil.

Un veteran de război care a fost pe front împreună cu bunicul lui Emil, care astăzi l-a salvat!

Emil Rîcă lucrează în Jandarmeria Română de 17 ani și este încadrat la Inspectoratul de Jandarmi Județean Teleorman.

Felicitări”, se arată pe pagina MAI România.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button