A furat portofelul unui bărbat în Parcul Central din Târgu Jiu și a ajuns în arest
La data de 19 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore, un tânăr de 26 de ani, din comuna Cîlnic, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că la data de 16 august 2022, tânărul ar fi sustras portofelul unui bărbat, care se afla în Parcul Central din municipiul Târgu Jiu.
După comiterea furtului, tânărul ar fi efectuat 17 tranzacții neautorizate cu unul din cardurile găsite în portofel la mai mulți comercianți de pe raza municipiului Târgu Jiu și localităților Câlnic și Telești.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului.