News

A fost deschis primul automat de cartofi din România

Un fermier din România a găsit soluția pentru a comercializa mai simplu cartofii. Bărbatul şi-a deschis un automat pentru vânzarea acestora şi spune că acum se poate ocupa de munca la câmp, în loc să stea la vânzare. Conform fermierului Jaroslav Zetocha, automatul este practic un ansamblu compus dintr-un terminal de plată, unde se poate plăti cash sau cu card, și din mai multe boxuri/compartimente grupate, unde se pun produsele pentru vânzare. Partea din față a boxului este din policarbonat. Cumpărătorul vede ceea ce cumpără și, în același timp, oferă rezistență și durabilitate. După selectarea numărului care apare pe box, cumpărătorul își alege modalitatea de plată (cash/card), achită produsul, iar după ce plata este acceptată, lumina interioară se stinge, ușa se deschide și produsul se poate ridica.

„Investiția este compusă din automatul cu 36 de compartimente, căsuța din lemn, cât și amenajarea unei parcări. În total, estimez că am investit suma de aproximativ 15.000 de euro”, povestește fermierul, potrivit transilvaniabusiness.ro.

Fermierul Jaroslav Zetocha este din Șinteu, județul Bihor. Bărbatul spune că automatul de cartofi deschis de el, lângă locuinţa sa, este primul de acest fel din România.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button