Politică

A făcut pace cu Romanescu. “Dorește binele orașului”

Primarul comunei Turcinești, Dumitru Modrea, are o relație mai bună, acum, cu edilul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu.

Dumitru Modrea și Marcel Romanescu sunt, acum, colegi la PSD.

Ambii primari au câștigat mandatele, în 2020, pe lista Partidului Național Liberal. Între Modrea și Romanescu au apărut tensiuni, în 2022.

Primarul comunei Turcinești a refuzat să intre în Zona Metropolitană. În plus, a anunțat că ar putea candida la Primăria Târgu-Jiu, în 2024.

Tensiunile dintre cei doi edili au dispărut însă. Dumitru Modrea spune, acum, că Marcel Romanescu își dorește binele municipiului.

“E adevărat. Spre surprinderea multora a trebuit să fac un pas să trec la PSD, pentru că eu, în toți anii de când sunt primar, m-am ajutat cu acești oameni, chiar dacă am fost la un alt partid. Acești oameni mi-au dat posibilitatea să am drumuri, mi-au dat banii pentru următoarele lucrări. Deci, am găsit o altă înțelegere și o altă implicare vizavi de îmbunătățirea calității unei comunei pentru bunăstarea omului. Vreau să vă spun că nu aș spune că nu m-am înțeles cu domnul Romanescu, nu am fost de acord, eu și domnul Romanescu în anumite situații care au fost create, de-a lungul timpului, între președinții de organizație, unde și dânsul era în Biroul Permanent Județean și eu, dar la acest moment, sub cuvânt de onoare, puteți să-l întrebați în secunda doi, suntem niște oameni integri care dorim doar binele comunității. Dânsul dorește binele orașului și municipiului Târgu-Jiu, iar eu doresc din tot sufletul același lucru pentru concetățenii mei din comuna Turcinești și din toate satele, Rugi, Horezu, Carpiu, Turcinești. În același timp, am purtat o discuție cu dumnealui vizavi de viitor, întrucât suntem amândoi într-un partid, și acela se numește PSD, eu cu dumnealui va trebui să găsim, nu înțelegerea, pe care deja o avem, dar să încercăm să aducem în plus în comunitatea din Turcinești o bunăstare mult mai mare. Spun aceste lucruri, pentru că am o relație bună cu domnul Romanescu și cu fratele dumnealui, sunt din comuna noastră, satul Rugi”, a conchis primarul de la Turcinești.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button