A câștigat un nou proces cu fostul prefect de Gorj. “Încă un abuz a fost sancționat”
Președintele PSD al Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a câștigat un nou proces cu fostul prefect PNL, Iulian Popescu.
Magistrații instanței de la Mehedinți i-au dat câștig de cauză președintelui social-democrat al Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, într-un proces cu fostul prefect liberal, Iulian Popescu.
Este a doua decizie favorabilă șefului CJ după cea obținută la instanța din județul Gorj. Fostul prefect a contestat hotărârea Consililului Județean Gorj de la începutul anului privind modul în care au fost repartizate sumele către primării. Instanța a decis, însă, că cele sesizate de Iulian Popescu nu se confirmă.
„Încă un abuz al fostului prefect a fost sancționat de instanță! Decizia recentă a instanței de la Mehedinți, care respinge din nou abuzurile comise de fostul prefect de Gorj, Iulian Popescu, este un semnal clar că justiția își face treaba și că legea trebuie respectată, indiferent de influențele politice. Aceasta este a doua decizie, după cea de la Gorj, care evidențiază clar modul în care anumite decizii luate de oameni puși în funcții-cheie, pe criterii politice, nu doar că sunt abuzive, dar și profund dăunătoare pentru comunitate. Acțiunile fostului prefect nu au fost doar un atac la adresa legalității și a drepturilor fundamentale, ci și o dovadă clară a tendințelor abuzive ale unor politicieni de a-și extinde controlul asupra instituțiilor statului. Folosirea abuzivă a instituțiilor subordonate și manipularea acestora în interes politic reprezintă un pericol grav pentru democrație și pentru statul de drept.
Deciziile instanțelor arată că aceste practici nu mai pot fi tolerate și că cei care se află la putere trebuie să respecte legea, nu să o manipuleze în interes propriu. Oamenii numiți de Partidul Național Liberal la Gorj ar trebui să înțeleagă că funcțiile publice nu sunt scuturi politice, iar abuzurile de putere vor fi, în cele din urmă, sancționate de justiție. Este esențial ca astfel de decizii să devină normă, iar abuzurile motivate politic să fie eradicate. Gorjul și întreaga Românie au nevoie de conducători care să servească interesul public, nu agendele partidelor”, a afirmat Cosmin Popescu.