News

A ajuns în arest după ce a obligat o fetiță de 8 ani să-i trimită materiale pornografice

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru pornografie infantilă și șantaj.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, în perioada iulie – august 2024, persoana în cauză ar fi determinat o persoană vătămată minoră (8 ani), să realizeze și să îi trimită, prin intermediul unei aplicații online, mai multe fotografii și videoclipuri în care ar fi apărut în ipostaze sexuale explicite.

Ulterior, i-ar fi cerut victimei minore să îi mai trimită astfel de materiale și ar fi amenințat-o că, dacă nu se va conforma, le va distribui părinților ei pe cele deja deținute.

În urma percheziției efectuate la domiciliul persoanei cercetate, au fost descoperite și ridicate un telefon mobil, cartele telefonice și alte mijloace de probă.

Astăzi, 26 august, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea persoanei în cauză, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button