Continuă investițiile în comuna Dănești!
După toată nebunia iscată de alegerile care au avut loc și care tocmai s-au anulat, primarul comunei Dănești, Silviu Aurelian Filip, continuă vizitele în teren pentru verificarea stadiului în care se află lucrările la drumurile și clădirile din comună.
„În prezent se află în derulare următoarele lucrări:
– Pe drumurile din satele Dănești, Văcarea, Barza, Trocani, Merfulești, Brătuia și Țârculești au fost deja așternute straturile de balast și piatră spartă, au fost făcute podețele rigolele și accesele la proprietăți;
– Pe drumurile din satele Botorogi, Bucureasa și Șasa a început decopertarea pământului, așternerea straturilor de balast și piatră spartă, precum și compactarea acestora, betonarea rigolelor, înlocuirea podețelor și accesele la proprietăți;
– Școlile din satele Botorogi, Bucureasa, Brătuia (școala veche), atelierul de la școala nouă și școala de la Trocani, sunt într-un stadiu avansat de reabilitare, fiind făcute șarpantele, tencuielile și izolația termică;
– La școlile din satele Merfulești, Șasa și Brătuia (școala nouă), dar și la sediul primăriei Dănești, dispensarul din Brătuia și la blocul din fața primăriei, lucrările vor demara în anul 2025;
– La școala gimnazială Barza se lucrează la acoperiș, urmând ca în timpul vacanțelor școlare să intervenim și la interior. Totodată sunt în curs procedurile de achiziție pentru dotarea acesteia cu mobilier nou și tehnică IT de ultimă generație (aceleași dotări vor fi făcute și la școala Văcarea, dar și la cele două grădinițe).
Tot în această perioadă, echipa noastră de funcționari din cadrul primăriei Dănești, continuă eforturile pentru implementarea proiectului de gaze și a parcului fotovoltaic. Muncim cu drag și spor pentru modernizarea din temelii a comunei noastre!”, au transmis reprezentanții Primăriei comunei Dănești.