Un dosar pentru evaziune fiscală și nouă sancțiuni aplicate de polițiștii unor firme din Gorj!
În perioada de 31 august-1 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, cu sprijinul de specialitate al comisarilor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și al inspectorilor din cadrul Administrației Naționale “Apele Române” Mureș, au efectuat verificări la trei puncte de lucru aparținând unor operatori economici ce au ca obiect de activitate exploatarea și comercializarea agregatelor minerale.
În acest sens, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală potrivit Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
De asemenea, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de peste de 190.000 lei, dintre care 2 pentru nerespectarea prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, 2 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2005- Protecția Mediului, 2 potrivit Legii 107/1996 ce reglementează legea apelor, 2 pentru nerespectarea prevederilor HG 856/2002 referitoare la evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei privind deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase și o sancțiune potrivit HG 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.