Ce spune ITM Gorj despre incidentul din Cariera Roșia. IPJ Gorj a deschis dosar penal
În cursul nopții un excavatorist, în vârstă de 46 ani, în timp ce executa sarcini de serviciu în Cariera Roșia s-a dezechilibrat și a căzut de la aproximativ 10 metri. Acum bărbatul se află înternat pe Secția Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
„În data de 18.11.2024, în jurul orelor 23:20 (schimbul 3) un excavatorist, în vârstă de 46 ani, în timp ce executa sarcini de serviciu , respectiv în timpul deplasării spre cabina de comandă a utilajului, s-a dezechilibrat și a căzut pe sol . Victima a suferit traumastime la membrele inferioare , fiind transportată la Spitalul de Urgență Tg -Jiu în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Evenimentul a fost comunicat instituției noastre.
Conform legislației în vigoare evenimentul va fi cercetat de către o comisie nominalizată de catre angajator și avizat de către instituția noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Gorj.
„În noaptea de 19 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați de reprezentanți ai spitalului din Rovinari, cu privire la faptul că, în jurul orelor 00:00, în incinta unei cariere din localitatea Roșia Jiu, a avut loc un accident de muncă.
La faţa locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că persoana accidentată este un bărbat de 46 de ani, din comuna Fărcășești, care prezenta dureri la membrele inferioare.
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că, în timp ce acesta executa manevre de deplasare cu utilajul, din cauza condițiilor atmosferice (ceață) s-a dezechilibrat și a căzut de pe balustrade utilajului, de la aproximativ 10 metri.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.