ACUM. Accident cu două VICTIME pe DN 64
În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier în localitatea Ionești – zona târgului Slăvitești, pe DN 64, în care au fost implicate două autoturisme. În cele două vehicule se aflau trei persoane, fără persoane încarcerate.
Echipajele de intervenție au ajuns la locul accidentului, unde au identificat două victime, care sunt evaluate, fiind conștiente și cooperante. Una din victime va fi transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Vâlcea pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.
Potrivit IPJ Vâlcea, din primele verificări efectuate, a reieșit că ar fi avut loc o coliziune între un autoturism condus de o tânără de 18 ani din județul Vâlcea și alt autoturism condus de către un bărbat de 41 de ani din județul Dolj.
În urma evenimentului rutier, tânăra a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
„Rezultatele testărilor cu aparatul etilotest au fost negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, transmite IPJ Vâlcea.