News

Anunțul făcut de șefii Casei de Pensii Gorj!

Pentru seria nr.17/2024 s-au primit, la Casa de Pensii Gorj, biletele de tratament balnear cu dată de începere a sejurului în perioada 01 – 04 noiembrie 2024.

CJP Gorj, pentru seria nr.17/2024, i-au fost repartizate 132 bilete pentru următoarele stațiuni: – 1 Mai, Amara, Bala, Buziaș, Căciulata, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Mangalia, Neptun, Ocna Sugatag, Olănești, Saturn, Slănic Moldova.

Din cele 132 de bilete pentru tratament balnear primite de către CJP Gorj, 108 bilete au fost alocate automat, prin aplicația SPA, solicitanților în funcție de punctajul obținut, în limita locurilor repartizate pe stațiuni și unități de cazare.

Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament balnear este de 16 zile, iar titularul are obligația să se prezinte în stațiune la data înscrisă pe bilet.

În cursul unui an calendaristic se poate elibera un singur bilet de tratament balnear aceluiași beneficiar, indiferent dacă este cu plata unei contribuții sau gratuit.

Lista cererilor aprobate este afișată la sediul instituției și pe pagina de internet a CJP Gorj: https://cjpgorj.ro/informatii-de-interes-public/bilete-de-tratament/bilete-an-2024, iar lista cererilor neaprobate este afișată doar pe pagina de internet a CJP Gorj.

Diagrama de alocare automată a biletelor de tratament balnear, realizată de aplicația informatică, nu poate fi modificată.

Biletele de tratament balnear, atât cele repartizate cât și cele rămase disponibile, se vor distribui în zilele de 16, 17, 18, 21 si 22 octombrie 2024, în funcție de data comunicată fiecărui beneficiar.

În cazul în care titularul nu se prezintă pentru ridicarea biletului de tratament balnear, în perioada programată, și nu a anunțat, în prealabil, compartimentul gestiune bilete tratament, despre acest fapt, repartiția este anulată, iar biletul se redistribuie altui solicitant.

Situația biletelor de tratament disponibile pentru seria nr.17/2024, cu dată de intrare în perioada 01 – 04 noiembrie 2024, se prezintă astfel:

Nr.
Crt. STAŢIUNEA NUMĂR LOCURI
1. AMARA 4
2. BALA 4
3. BUZIAS 4
4. COVASNA 1
5. NEPTUN 3
6. OCNA SUGATAG 2
7. SATURN 2
8. SLANIC MOLDOVA 4
T O T A L 24

Aceste bilete se pot elibera persoanelor interesate, indiferent dacă au depus sau nu cerere.

Toate biletele nevalorificate până în data de 22 octombrie 2024, ora 14:00, vor fi redistribuite începând cu data de 23 octombrie 2024, ora 8:00, până inclusiv în momentul începerii sejurului.

Biletele de tratament balnear se eliberează beneficiarilor numai după legitimarea acestora, acestea fiind eliberate doar personal titularului, sau în cazuri excepționale, unei alte persoane, desemnate de către titular pe bază de procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear.

CONDUCEREA C.J.P. GORJ

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button