Societate

Târgu-Jiu: Au început lucrările de modernizare a Parcului “Tudor Vladimirescu”

Municipalitatea a alocat, în acest an, bani pentru modernizarea a cinci părculețe din cartierele orașului, dar și pentru înfrumusețarea Parcului “Tudor Vladimirescu” .

Investiția de modernizare a Parcului “Tudor Vladimirescu” se ridică la 1,3 milioane de lei, bani din bugetul local. Lucrările vor fi finalizate anul viitor. Primarul Marcel Romanescu a ținut să precizeze că statuia lui Tudor Vladimirescu nu va fi mutată pe perioada desfășurării investiției. Modernizarea Parcului “Tudor Vladimirescu” presupune inclusiv desființarea locului de joacă existent în prezent. Marcel Romanescu așteaptă să se finalizeze și concursul pentru desemnarea unui nou director la Centrul de Cultură “Constantin Brâncuși”, aflat în subordinea consiliului local, pentru a fi demarte lucrări de reabilitare și la statuia lui Tudor Vladmirescu. “ Am început modernizarea a cinci părculețe de cartier. Primul care a intrat deja în reabilitare este cel din fața Gării. Vom continua cu cele din cartierele Olari, Mioriței, Griviței și Săvinești. Acestea vor fi finalizate în acest an. Tot cu bani din bugetul local vom moderniza și Parcul “Tudor Vladimirescu”. Este o investiție majoră care a fost bugetată pe doi ani de zile: 2022 și 2023. Vreau să vă spun că nu vom scoate statuia din parc. Reabilităm parcul pentru a-i da o altă imagine”, a conchis primarul Târgu-Jiului.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button