Românii vor plăti mai mult pentru produsele comandate din China. UE vrea să elimine scutirea de taxe vamale
Românii ar putea plăti mai mult pentru produsele comandate de pe platformele chinezești de comerț online. Uniunea Europeană vrea să elimine scutirea de taxe vamale pentru coletele sub 150 de euro.
Germania, alături de alte state membre, solicită chiar acțiuni ferme împotriva acestor platforme acuzate că poluează sau pun pe piață produse periculoase.
În prezent, coletele cu o valoare sub 150 de euro sunt scutite de taxe vamale în Uniunea Europeană, un avantaj uriaș pentru retailerii online din China, care au inundat piața cu produse ieftine. Acum, Comisia Europeană vrea să elimine această scutire. Parlamentul European a dat undă verde, iar platformele ar putea fi obligate să plătească pentru aceste colete, taxe între 5 și 17%.
Peste 2 miliarde de colete cu o valoarea declarată mai mica de 150 de euro au intrat, în 2023, în Uniunea Europeana, adică 4 colete pentru fiecare locuitor. Aproximativ 65% dintre acesta sunt subevaluate pentru a evita taxele de import, ajutând astfel platformele chinezești să mențină prețurile mici.
La fel că alti europeni și mulți români au devenit clienți ai acestor platforme de unde comandă haine, accesorii, gadgeturi dar și obiecte pentru casă.
Cornel Morcov, reprezentantul unei firme de curierat: „Într-adevăr, în ultimele luni, observăm o creștere accelerată a volumelor care au origine Asia față de lunile precedente din estimările noastre. Volumele sunt în creștere. Dacă ar fi să dăm un număr la nivel de piață de curierat din România, probabil că suntem undeva între 150 și 200.000 de expedieri în fiecare zi”.
Franța a făcut deja primul pas printr-un proiect de lege care prevede o suprataxă de 10 euro pentru fiecare articol de îmbrăcăminte. Nici nemții nu stau cu mâinile în sân.
Sven Giegold, secretar de stat al Ministerul pentru Afaceri Economice și Acțiune Climatică din Germania: „ Aceste colete reprezintă o amenințare directă pentru producătorii industriali europeni, precum și pentru companiile care respectă legea. Avem date care arată foarte clar că o parte semnificativă din aceste produse nu respectă regulile de proprietate intelectuală, intră în conflict cu regulile de protecție a datelor, încalcă regulile de siguranță a consumatorilor și standardele de mediu”.
Conform Legii Serviciilor Digitale, Comisia Europeană a cerut platformelor Shein și Temu informații detaliate privind eventualele produse contrafăcute și protecția consumatorilor. Nerespectarea acestor reguli ar putea aduce amenzi de până la 6% din veniturile globale.