News

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion

Meteorologii au emis o prognoză privind fenomenele meteo așteptate până la finalul anului. Perioada cuprinsă în intervalul 4 decembrie 2024 – 1 ianuarie 2025 se caracterizează prin variații semnificative de temperatură și precipitații.

În primele zile ale lunii decembrie vor alterna zilele cu temperaturi blânde și cele friguroase.

Maximele se vor situa între 0 – 10 grade Celsius, în funcție de regiune. În zonele montane va fi mai frig, iar temperaturile vor fi sub 0 grade Clesius.

Prognoza pentru decembrie pe săptămâni

Săptămâna 4 – 11 decembrie

Prima săptămână de decembrie este una cu valori termice mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice.

În privința regimului pluviometric, acesta se anunță local excedentar în extremitatea de sud-est a țării, dar și deficitar în jumătatea nord-vestică a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 11 – 17 decembrie

La mijlocul lunii decembrie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitvă mai accentuată în regiunile intracarpatice.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Cum va fi vremea în Ajunul Crăciunului

În săptămâna 18 – 24 decembrie care include și Ajunul Crăciunului, vremea va fi una specifică de iarnă. Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în toate regiunile.

Vremea de  Crăciun și Revelion

În intervalul cuprins între Crăciun și Revelion mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile intracarpatice.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, transmite ANM.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button