Mesajul emoționant transmis de Spitalul Târgu Jiu, după moartea doctoriței Ramona Oprea
„Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a pierdut un medic empatic, un profesionist desăvârșit, un om cu un caracter aparte, care a fost mereu la datorie, căci meseria aleasă îi era vocație.
Doctorul Ramona Daniela Oprea, absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a început cariera la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu în vara anului 2008, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), mereu punând pacientul pe primul loc.
Dr Ramona Oprea a fost un medic foarte apreciat de pacienți și de colegii săi din Unitatea de Primiri Urgențe, cât și de cei din celelalte secții ale Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.
Vestea tragicului său deces a fost primită cu multă tristețe și durere de cei alături de care a profesat la Spitalul Județean.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și întregul colectiv al unității medicale sunt alături de familia îndurerată a medicului plecat mult prea devreme dintre noi! Transmitem sincere condoleanțe familiei greu încercate! Dumnezeu să o odihnească în pace și în lumină!”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.