Crește bilanțul morților pe vaporul care a luat foc la Constanța
Un incendiu a izbucnit, joi, la un vapor aflat în Șantierul Naval Midia, judeţul Constanţa. Pompierii au ajuns la locul solicitării cu şase maşini de stingere şi echipaje SMURD.
Echipajele care au ajuns la fața locului au transmis că cel puțin două persoane au murit în incendiul care a distrus o navă în portul Midia.
„Au fost identificate până acum două victime, din păcate prezintă leziuni incompatibile cu viaţa. Continuăm căutarea”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”.
Inițial, la fața locului au fost trimisă şi o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă, alături de o autospecială de stingere cu praf şi azot. Totodată, echipele de căutare au fost trimise pentru a găsi patru persoane despre care se credea că ar putea fi blocate în interior.
„Intervenim pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o navă, aflată în reparaţii, la cheu, în şantierul naval Midia. Forţele alocate sunt următoare: 6 maşini de stingere, o autoscară, 2 SMURD şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple. Colegii au realizat dispozitive de căutare/salvare a 4 persoane posibil surprinse la interior”, a transmis ISU Constanţa după producerea incendiului.