Nimeni nu își mai dorește această meserie! Motivul din spatele acestui fenomen
După criza din perioada pandemiei de Covid-19, turismul din țara noastră a cunoscut o dezvoltare tot mai mare. Această meserie de ghid turistic este pe cale de dispariție în România, foarte puțini dorind să o mai practice.
Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) a atras recent atenția asupra acestui fenomen neașteptat, potrivit bugetul.ro.
Potrivit asociațiilor de profil din acest domeniu, deficitul de ghizi a ajuns la 30%, chiar dacă turismul în țara noastră începe să se dezvolte.
Ghizii turistici sunt nevoiți să refuze ofertele turiștilor, deoarece nu au timpul necesar să le poată respecta. În special în vacanțele celor mici, ghizii sunt tot mai căutați, dar foarte puțini oameni reușesc să beneficiezi de serviciile lor.
„Nu facem față, suntem puși de multe ori în situația să refuzăm pentru că efectiv nu putem”, a declarat un ghid turistic.
Un atestat de ghid turistic local se poate obține după 6 luni de curs.
Ce care doresc să devină ghizi naționali, vor face 7 luni de curs. Potrivit Ministerului Turismului, în prezent, în țara noastră sunt aproape 7.000 de ghizi, dar doar 2.000 dintre ei activează în domeniu.