Sprijin de 1.400 de euro din partea unui preot stabilit în Hamburg, pentru Asociația „Glasul Sufletului” din Rovinari
Preotul Alexandru Cărbunescu, stabilit în Germania, a făcut încă o faptă bună pentru Asociația „Glasul Sufletului” din Rovinari, condusă de Cristina Lia, o femeie cunoscută ca sărind mereu în sprijinul celor nevoiași.
„Doamne cum ne porți Tu de grijă și nu ne lași să cădem în deznădejde. Dragilor azi părintele nostru drag Alexandru Carbunescu care aude „Glasul Sufletului ” cum rar am întâlnit de vreo 5 ani alături de noi și tot timpul sună înainte să cer ajutor și azi din nou a facut primul pas în acțiunea Ghiozdanul cu Suflet, acțiune în care noi pe lângă ghiozdanele echipate, ducem și alimente , îmbrăcăminte și evaluăm nevoile majore pe teren.
Acțiunea Ghiozdanul cu Suflet a fost tot timpul deschiderea ușilor și aflarea ofului și pregătirea familiilor cu mulți copii pentru iarnă. Tot timpul spun dă Doamne, doar atât cât trebuie să pornesc la drum și de restul să te ocupi TU și nu am fost niciodată dezamăgită. Azi mulțumesc în numele tuturor celor care vor primi raza de speranță din partea îngerilor din parohia Biserica Ortodoxa Hamburg Harburg. Mă înclin în fața voastră, m-ați lăsat fără cuvinte. Dumnezeu să vă înmulțească darul însutit! Fiți binecuvântați dragilor”, a scris, aseară, pe Facebook, Cristina Lia.