Primarul Târgu-Jiului speră ca investitorii să fie atrași de centura ocolitoare
Circulația pe varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu a fost deschisă integral, marți.
Șoferii pot folosi, începând de marți, în sfârșit, cei aproximativ 20 de kilometri ai centurii ocolitoare a Târgu-Jiului.
Valoarea totală a proiectului este de 165,3 miloane de lei (fără TVA), sumă asigurată prin fonduri europene neramburabile.
Lucrările au durat aproximativ 10 ani. Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, speră ca investitorii să fie atrași de centura ocolitoare și să-și deschidă afaceri pe terenurile din apropierea șoselei.
“Centura municipiului Târgu-Jiu este extrem de benefică. Pe de-o parte, pentru că într-un fel decongestionează traficul de pe zona centrală a municipiului. Este o investiție foarte mare și benefică pentru municipiul nostru. Mai mult decât atât, orice centură în orice localitate dezvoltă și potențiale afaceri. Gândiți-vă că foarte multe din acele terenuri de lângă centură vor deveni terenuri care pot fi folosite în investițiile care se dezvoltă pe acea zonă. Din momentul în care există o cale rapidă de comunicare printr-o astfel de centură se pot dezvolta și astfel de bussines-uri pentru oamenii de afaceri. Avem acum aproape 20 de kilometri de centură care poate fi folosită și de cei care vor să-și reloce o parte din activitate. Beneficiile sunt majore. Mă bucur că în sfârșit s-a finalizat această mare investiție”, a declarat edilul.