Cupola de foc se întoarce peste România. Zonele în care se vor resimţi chiar şi 50 de grade Celsius
Spre sfârşitul săptămânii viitoare, chiar în mijlocul verii, valul de caniculă se intensifică. Vom aveam cele mai ridicate temperaturi de anul acesta, 40 de grade la umbră. La soare, însă, se vor resimţi cu aproape 10 grade mai mult.
Vor urma zile de foc în mijlocul lunii lui Cuptor. Oraşele se vor topi la aproape 50 de grade Celsius.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 08.07.2024 ORA 09:00 – 09.07.2024 ORA 09:00
Vremea se va menține călduroasă, caniculară în orele amiezii în sudul și local în vestul și sud-estul țării, unde și disconfortul termic va fi ridicat, astfel indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
În cursul zilei, cerul va fi variabil, mai mult senin în sud și sud-est, iar după-amiaza vor fi înnorări temporare, ploi de scurtă durată și descărcări electrice, pe arii restrânse în zona Carpaților Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în jumătatea de nord a Carpaților Orientali. Noaptea, cerul va fi degajat în toate regiunile. Vântul va sufla slab și moderat, posibil cu intensificări trecătoare asociate ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 37 de grade, iar cele minime între 11…13 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 23…24 de grade pe litoral.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 08.07.2024 ORA 09:00 – 09.07.2024 ORA 09:00 pentru București
Vremea va fi caniculară și cu disconfortul termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18…21 de grade.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 09.07.2024 ORA 09:00 – 10.07.2024 ORA 09:00
Valul de căldură va persista, iar vremea va fi caniculară și cu disconfort termic accentuat în cea mai mare parte a țării.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza, când vor fi averse slabe, descărcări electrice și ușoare intensificări ale vântului, local în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și din nordul Carpaților Orientali.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 32 și 38 de grade, iar cele minime între 11…12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 23…26 de grade pe litoral și în dealurile vestice.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 10.07.2024 ORA 09:00 – 11.07.2024 ORA 09:00
Valul de căldură se va menține, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară în orele amiezii în vestul și sudul țării, local în est și izolat în centru, unde și disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după amiaza, când vor fi averse slabe, descărcări electrice și ușoare intensificări ale vântului, local în Carpații Orientali și Meridionali, dar izolat și în sudul și sud-estul teritoriului.
Vântul va sufla slab și moderat, posibil cu intensificări trecătoare asociate ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 32 și 38 de grade, iar cele minime între 12…13 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 23…26 de grade pe litoral.