News

Unii români vor beneficia de creşteri ale pensiei şi cu până la 90%, de la 1 septembrie

Peste trei milioane de pensionari primesc bani în plus din septembrie, a spus Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii.

Pensii 2024.  Unii români vor beneficia de creşteri ale pensiei şi cu până la 90%, de la 1 septembrie, a anunţat şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu. Este vorba despre pensionarii care au muncit mult şi au un stagiu de cotizare de peste 40 de ani, a precizat preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, recent, la Antena 3.

În felul acesta, se face dreptate, spun oficialii, astfel că românii care au muncit o perioadă lungă de timp vor fi răsplătiţi pe măsură.

Peste trei milioane de pensionari primesc bani în plus din septembrie, a spus Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii.

„Mai mult de trei milioane de oameni vor fi (cu majorări ale pensiei – n.r.), pentru că practic, punctele de stabilitate vor aduce acel plus față de ceea ce se întâmplă în momentul de față. Este un plus pe care noi îl acordăm pensionarilor care au un stagiu de cotizare contributiv mai mare de 25 de ani. Vor fi mulți pensionari care în momentul de față sunt în zona indemnizației social şi care vor ieși din această zonă. Acolo unde avem un stagiu de cotizare foarte mare, de peste 40 de ani, creșterile vor fi substanțiale, chiar și de peste 80%-90%”, a anunţat şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button