O nouă categorie de serviciu militar în România: 4 luni de „boot camp” voluntar
Boot Camp voluntar – este un nou serviciu militar pentru tineri. În toată perioada taberei, voluntarii vor beneficia de cazare, masă, drepturile financiare pe care le au soldații încadrați ca profesioniști. La finalul acestei perioade de pregătire, MApN a propus acordarea unei prime, a unei bonificații, la trecerea în rezervă.
Adresat tinerilor între 18 și 35 de ani, serviciul militar voluntar în termen va funcționa ca un „boot camp”, oferind antrenamente de grup menite să îmbunătățească rezistența, agilitatea, concentrarea, forța, viteza și spiritul de echipă.
„Proiectul legislativ, aflat în curs de validare, prevede o pregătire de până la patru luni pentru bărbați și femei. La finalul acestei perioade, voluntarii vor dobândi abilitățile de bază necesare unui rezervist militar și vor beneficia de cazare, masă și drepturile financiare ale soldaților profesioniști. În plus, la trecerea în rezervă, se propune acordarea unei prime echivalente cu trei salarii medii brute pe economie. La finalul acestei pregătiri, cetățenii români, bărbați sau femei, rămân în documentele noastre de mobilizare până la 55 de ani – soldații și gradații, și până la 62 de ani – cadrele militare, cei care vor dori să urmeze mai departe și să intre în rândul subofițerilor sau ofițerilor Armatei României ca personal în rezervă“, a spus Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al MApN.