Campanie de prevenire a consumului de droguri, în rândul elevilor de la CNTV Târgu-Jiu
Ieri, la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” s-a desfășurat campania de prevenire a consumului de droguri „Consumul te Consumă” susținută de Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Gorj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj.
La acțiune au participat aproximativ 150 de elevi și cadre didactice CNTV, reprezentanți ai IPJ Gorj, ai Penitenciarului Târgu Jiu, ai asociației Team Challenge, dar și consumatori de substanțe interzise.
Cei prezenți au ascultat mărturii emoționante venite din partea unor foști consumatori de diverse droguri, care acum frecventează asociația Team Challenge în vederea recuperării sau direct din partea unui deținut din Penitenciarul Târgu Jiu. Elevii au avut posibilitatea de a le adresa întrebări anonime trimise prin aplicația Slido, răspunsurile și sfaturile primite fiind foarte convingătoare și impresionante.
S-a vorbit despre motivele pentru care o persoană poate deveni consumatoare, efectul drogurilor asupra persoanei respective, dar și consecințele viitoare. De asemenea cei prezenți au aflat ce se întâmplă într-un centru de reabilitare sau cum este viața în penitenciar, accentul s-a pus foarte mult pe dificultatea în procesul de recuperare a unei persoane consumatoare de droguri.